În yoga modernă Viparita Karani este asociată cel mai des cu delicioasa și extrem de relaxanta postură a picioarelor ridicate pe perete (legs up the wall): pentru mine este un moment de serenitate absolută într-o viață destul de plină.
Viparita înseamnă „inversat” iar Karani, „acțiune” sau „practică”.
În yoga, am observat cu oarecare surprindere că cele mai mari beneficii le au posturile cele mai simple. Viparita Karani nu face excepție, fiind o asană cu excepțională valoare terapeutică.
Recomandată mai ales după o zi în care am mers mult sau am stat îndelung în picioare, în lumea yoghină se consideră că postura ajută la:
- stimularea circulației sangvine
- calmarea simptomelor asociate cu varicele ( mai multe informații despre yoga pentru varice găsești aici ) și cu sindromul picioarelor neliniștite
- stimularea circulației limfatice (cu beneficii pentru imunitate),
- eliberarea tensiunii în zona lombară a coloanei
- relaxarea sistemului nervos simpatic și activarea sistemului nervos parasimpatic și prin aceasta, reducerea stresului, îmbunătățirea somnului, a digestiei, calmarea anxietății, reducerea depresiei
- reglarea tensiunii arteriale (mai multe informații despre yoga și hipertensiunea arterială, aici)
- calmarea simptomelor asociate menopauzei
Pe cât de mult apreciez Viparita Karani în plan fizic și mental, pe atât de mult îi iubesc efectele subtile, poate mai puțin evidente:
- balansarea fluxurilor pranice
- senzația de reîntinerire și revitalizare
- îmbunătățirea capacității de concentrare
- Viparita Karani este un exercițiu de iubire de sine; să recunoaștem, acesta este un capitol la care puțini excelăm
- ne oferă un bun prilej de a exersa conștientizarea respirației și a senzațiilor din corp
- eliberarea emoțională: în starea de relaxare meditativă indusă în timpul practicii lui Viparita Karani, emoțiile își găsesc adesea „rezolvarea”
- conexiunea cu gravitația: în Viparita Karani, te predai atracției gravitaționale și cumva, prin aceasta, legilor vieții. Această experiență de abandon și de încredere în sprijinul pământului și al peretelui poate stimula un sentiment mai profund de predare, de acceptare, de abandon.
Cum ajungem în această postură?
Destul de simplu: așezăm salteaua de yoga la baza unui perete liber, ne întindem pe o parte cu picioarele ghemuite și apropiem șezutul de perete. În momentul în care ambele fese ating peretele, pivotăm pe spate, la început cu genunchii flexați, apoi întindem și ridicăm picioarele pe perete.
Ajunși aici, verificăm cum ne simțim în postură. Teoretic, în această variantă, picioarele sunt drepte, întinse și simțim fesele, coapsele, gambele și călcâiele atingând peretele. Dacă ne place, rămânem așa. Dacă nu, depărtăm ușor bazinul de perete, astfel încât atingem peretele doar cu călcâiele; și dacă e nevoie, putem să flexăm ușor genunchii.
Vă sfătuiesc să încercați să puneți șezutul pe un bloc de yoga, un bolster sau o pătură pliată de mai multe ori.
Intrarea în postură
Odată ajunși cu picioarele pe un perete, ar fi păcat să nu încercăm și alte posturi, care aduc în plus și o destindere a articulaților șoldurilor și o relaxare suplimentară a mușchiului psoas – considerat în tradițiile orientale „mușchiul sufletului”.
Psoas este primul mușchi ( de fapt prima pereche de mușchi) care se contractă în situații de stres, pentru a pregăti corpul pentru flight or fight (fugă sau luptă). În prezent, situațiile de stres nu mai necesită decât rareori un răspuns fizic, dar inconștient în corpul nostru se activează aceleași mecanisme care în trecutul îndepărtat au permis supraviețuirea strămoșilor noștri.
Ca atare, mușchiul psoas este adesea depozitarul neștiut al istoriilor de stres, tensiune, traumă. În yoga, blocajele energetice specifice acestei zone se numesc Brahma Granthi ( mai multe despre aceste blocaje aici.
Practica de yoga ajută enorm la relaxarea, întinderea și fortificarea mușchiului psoas și la eliberarea acestor blocaje, Viparita Karani fiind una din tehnicile foarte eficiente în acest sens.
Mai important însă decât eliberarea tensiunilor deja existente, yoga ne învață să întrerupem acest proces de acumulare involuntară și inconștientă de noi blocaje.
Cam atât despre foarte iubita Viparita Karani, în yoga contemporană. Ah, da – am uitat să menționez timpul de menținere a posturii: recomand să începem cu 3-5 minute și să creștem treptat până la 20-25, dacă ne place și ne face bine.
Cam cum intrăm în postură, tot așa și ieșim: aducem genunchii la piept, ne răsucim pe o parte și ne găsim drumul, de cele mai multe ori spre Savasana.
Să aruncăm acum o privire și spre trecut, spre yoga tradițională; avem ce povesti aici, pentru că Viparita Karani este o privilegiată și apare, sub acest nume sau altul, cu un rol sau altul, cu o formă sau alta, în foarte multe surse istorice.
De-a lungul istoriei yoga, Viparita Karani se pare că a fost tratată inițial ca și tehnică de pratyahara, apoi ca și mudrăiar mai recent ca și asană.
Pratyahara înseamnă retragerea atenției de la obiectele simțurilor spre interior și este o tehnică yoghină de nivel mai înalt decât mudrele și asanele și chiar și decât pranayama.
Pratyahara se adresează corpului mental-emoțional.
Mudrele se adresează în special corpului energetic, dimensiunea pranică fiind cea mai importantă.
Asanele vizează în principal pregătirea corpului fizic pentru practicile mai avansate.
Lăsând de o parte încadrările și mecanismele subtile asociate, se pare că Viparita Karani așa cum o practicau yoghinii din trecut nu era la fel de confortabilă și agreabilă, ea semănând mai degrabă cu statul în cap sau în cel mai bun caz, cu „lumânarea” pe care o făceam noi în copilărie la ora de sport.
Dacă adăugăm că textele vechi sugerează 3 ore ca timp ideal de menținere a posturii (sau măcar 2), observăm imediat că nu mai vorbim de restorative yoga.
Cele mai vechi referiri la Viparita Karani le-am găsit în două texte de secol 13: Dattatreya Yoga Shastra și Vivekamārtaṇḍa.
În Dattatreya Yoga Shastra, Viparita Karani este menționată și descrisă succint împreună cu un set de alte 7 mudre:
„Viparita Karani (tehnica de inversare) distruge toate bolile. Focul digestiv se amplifică în cel dedicat practicii constante (a acestei tehnici).
El trebuie să mănânce mult, o Sāmkrti. Dacă mănâncă puțin, focul îl va arde.
Ascultă, Sāmkrti, cum poate fi soarele sus și luna în jos:
În prima zi, capul trebuie să fie în jos și picioarele în sus pentru o perioadă scurtă de timp.
Exersând un pic mai mult în fiecare zi, după șase luni părul gri și ridurile dispar. Cel care practică în mod regulat trei ore este expert în yoga.”
Sursa: Dattātreya’s Discourse on Yoga – tradus din sanskrită de James Mallinson https://terebess.hu/keletkultinfo/lexikon/Datta-Mallinson.pdf
Vivekamārtaṇḍa ne oferă explicații ceva mai detaliate, dar este singurul text care se pare că ar considera Viparita ca tehnică de pratyahara. Sunt în tratative pentru a primi o traducere a textului, nu am găsit încă vreuna, deocamdată am găsit doar un fragment în cartea Roots of Yoga de James Mallinson și Mark Singleton:
“(113) Soarele, a cărui esență este focul, locuiește în regiunea buricului. Luna, a cărei esență este nectarul nemuririi, este mereu situată în palat (bolta palatină).
(114) Luna este cu fața în jos și plouă. Soarele este cu fața în sus și ia (primește). Trebuie să înveți tehnica prin care se obține nectarul.
(115) Buricul sus, bolta palatină în jos; soarele sus, luna jos. Tehnica numită invertor trebuie predată de un maestru.”
Așadar, după cum este descrisă în textele timpurii, Viparita Karani pare că se suprapune mai degrabă ca formă peste Shirshasana (postura statului în cap).
Manuscris ilustrat Joga Pradipika, 1830
Yogasopana Purvacatuska, 1905
În secolul 14 (probabil – deoarece cronologia textelor vechi de yoga este destul de aproximativă și controversată), în Shiva Samhita se spune așa:
„Așează capul pe pământ și ridică ambele picioare în aer. Această practică este Viparitakarani este păstrată în secret în toate tantrele.
Dacă practică zilnic timp de trei ore, yoghinul care o realizează cucerește moartea și nu piere nici măcar la dizolvarea cosmică.
El bea nectarul nemuririi și devine egal cu adepții. Cel care îndeplinește această bandha va fi venerat de întreaga lume.”
— The Shiva Samhita: A Critical Edition and an English Translation by James Mallinson
Viparita Karani este denumită aici „bandha”, dar bandha fiind o subcategorie a mudrelor, nu trebuie să ne dezorientăm. Descrierea indică tot spre variantele din imaginile de mai sus (statul pe cap).
Mergem în secolul 15 la Hatha Yoga Pradipika – probabil cel mai celebru și cel mai citat text de Hatha Yoga. Nimic nou față de primele referiri din Dattatreya Yoga Shastra și Vivekamārtaṇḍa.
„78. Deasupra buricului și, respectiv, sub bolta palatină, sunt Surya și Chandra (Soarele și Luna). Exercițiul, numit Viparita Karani, este învățat din instrucțiunile maestrului.
79. Acest exercițiu crește pofta de mâncare; și, prin urmare, cel care o practică, ar trebui să obțină o bună provizie de hrană. Dacă mâncarea este puțină, (mudra) îl va arde imediat.
80. Așezați capul pe pământ și picioarele în sus spre cer, pentru o secundă doar în prima zi și măriți acest timp zilnic.
81. După șase luni, ridurile și părul cărunt dispar. Cel care o practică zilnic, chiar și pentru două ore, învinge moartea.”
— Hatha Yoga Pradipika (Yoga Elements) by Yogi Swatmarama
În secolul 17, Gheranda Samhita aduce o nuanță suplimentară referitoare la poziția mâinilor.
„Soarele locuiește la rădăcina buricului, iar luna la rădăcina gurii. Soarele consumă nectarul nemuririi și astfel omul este ținut în stăpânirea morții.
Ridicați soarele și aduceți luna în jos. Această mudră Viparitakarani este ascunsă (păstrată secretă) în toate tantrele.
Puneți cu grijă capul și ambele mâini pe pământ, ridicați picioarele și rămâneți neclintiți. Aceasta este Viparitakarani.
Cel care practică în mod regulat această mudră distruge decrepitudinea și moartea, este un adept în toate lumile și nu piere nici măcar la marea dizolvare.”
— The Gheranda Samhita by James Mallinson
Varianta din Gheranda Samhita pare că ar putea indica spre o poziționare a corpului mai apropiată de Sarvangasana (lumânarea).
Joga Pradipika, 1830
Școala de yoga de la Bihar fondată de Swami Satyananda Saraswati predă și astăzi Viparita Karani ca și mudră, în această formă.
Această variantă vine cu beneficii în plus față de cele menționate în prima parte, stimulând funcționarea a organelor interne și prevenind (sau chiar ajutând) în cazurile de hernii abdominale și chiar hemoroizi.
Dar și cu excepționale virtuți subtile.
Și pentru că am ajuns la acest plan al subtilului, să explicăm puțin ce treabă au soarele și luna aici și de ce apreciau așa de mult vechii yogini inversiunile.
sursa schemei: Wikipedia
În imaginea de mai sus avem modelul schematic al teoriei privind circuitul lui Amrita Bindu, nectarul nemuririi, care se consideră că izvorăște în cap (caracterizat prin energie lunară). Dacă Vishudha Chakra – centrul energetic de la baza gâtului, nu este în armonie, spre a opri această curgere, Amrita Bindu picură continuu spre stomac unde este „ars” de focul digestiv (energia solară), sau risipit în actul sexual, ceea ce duce la îmbătrânire și moarte.
În yoga sunt practicate mai multe tehnici menite să împiedice această pierdere a energiei vitale, iar Viparita Karani este una dintre ele.
Amrita Bindu nu este doar energia vitală ci simbolizează esența conștiinței pure; nemurirea este o metaforă pentru starea de iluminare sau eliberarea spirituală.
Aceste este motivul pentru care inversiunile sunt foarte onorate în practica de yoga.
Notă 1: a nu se confunda acest sens al termenului Bindu, cu punctul Bindu situat în spatele capului, aproape de chakra coroanei, care este punctul cu cea mai înaltă energie din corpul uman.
Notă 2: precauții: dacă varianta modernă cu picioarele pe perete este relativ lipsită de pericole și contraindicațiile sunt puține (unele afecțiuni severe ale ochilor – glaucom, dezlipire de retină, afecțiuni caridace, hernie hiatală, afecțiuni ale coloanei vertebrale în care poziția întins pe spate nu este confortabilă), variantele antice sunt mult mai delicate, de aceea nu le încercați fără acordul medicului și fără supravegherea directă a unui instructor de yoga cu experiență.
La clasele online noi practicăm aproape exclusiv variantele moderne descrise la începutul articolului. Te invit să încerci și tu.
Deși Viparita Karani este o poziție de yoga relativ simplă, beneficiile sale subtile pot avea un impact profund asupra bunăstării tale generale. Practica regulată poate duce la o conexiune mai profundă între corpul tău și minte, promovând un sentiment de echilibru, conștientizare de sine și pace interioară care se extinde dincolo de salteaua de yoga și în viața de zi cu zi.
Comments