Meditația iertării în 3 direcții

Practica iertării

Aduc spre atenție practica iertării pentru a oferi încă un exemplu despre felul în care meditația ne poate ajuta foarte concret la ridicarea unui văl, la rezolvarea unor conflicte interioare, la a ne mișca prin viață mai grațios și a integra adevărul în viața noastră “interoară” și “exterioară”.

Am contemplat împreună de-a lungul timpului recunoștința și ecuanimitatea, acum alegem iertarea dar putem să contemplăm la fel de bine răbdarea, compasiunea, generozitatea, împrietenirea cu noi înșine, sau moartea. Vouă ce alte teme vă vin în minte?

Practica iertării în 3 direcții face parte din învățătura buddhistă și constă foarte pe scurt în recitarea următoarelor 3 fraze, cu intenția de a ne elibera de povara ne-iertării:

·       Celor cărora le-am făcut rău, cu bună știință sau fără știință, prin gândurile, cuvintele și acțiunile mele, le cer iertare.

·       Pentru orice rău pe care mi l-am provocat mie însumi, cu bună știință sau fără știință, prin gândurile, cuvintele și acțiunile mele, îmi ofer iertarea, atât cât pot acum.

·       Celor care mi-au făcut rău, cu bună știință sau fără să știe, prin gândurile, cuvintele și acțiunile lor, le ofer iertarea mea, în măsura în care sunt capabil acum.

Nu voi elabora foarte mult de ce e nevoie de iertare. Impresia mea este că toți cei care ajung să citească acest text sunt oameni maturi și cu un interes sincer către aspectele profunde ale vieții. Pe de o parte nu mai avem mult timp să o dăm cotită, să amânăm, iar pe de alta am trăit suficient ca să înțelegem că vechile moduri de operare cu care am crescut și poate am trăit până acum nu funcționează.

Foarte pe scurt, într-un plan foarte concret, o să aduc aici spre contemplare faptul că iertarea e utilă pentru pacea minții și sănătatea corpului.Nu e o afirmație pe care încerc să o impun, ci, exact așa cum am scris mai sus, o invitație spre a contempla și verifica, fiecare pentru el.

Iar într-un plan mai înalt, văd iertarea ca pe un pas esențial în călătoria spiritului spre sine însuși. Nu cred că există evoluție spirituală în afara iertării.Chiar dacă pornim pe drumul nostru de la o tehnică orientală, ne amintim că iertarea este un punct de plecare în orice drum spiritual. Ne amintim versul din rugăciunea poate cea mai importantă a creștinătății, Tatăl nostru:

“Și ne iartă nouă greșelile noastre,Precum și noi iertăm greșiților noștri”Ne amintim importanța ne-judecății, ne-acuzării, în învățăturile lui Isus. Cine nu a greșit să arunce piatra.Toată învățătura lui Isus gravitează în jurul iertării și în jurul iubirii.

În timp ce ne-iertarea ne ține captivi în trecut, iertarea eliberează pentru noi prezentul. Iertarea înseamnă înțelegerea mecanismelor profunde ale realității.Iertarea înseamnă înțelegerea că eu și tu și el suntem una. Inseamnă acceptarea imperfecțiunilor și vulnerabilității cu care umanitatea vine la pachet.

Iertarea mai înseamnă înțelegerea că evoluția spiritului nu se întâmplă de obicei pe o plajă însorită cu marea în față și câmpii cu maci în spate, ci prin acomodarea și a întunericului.Iertarea poate însemna și înțelegerea - și acceptarea - că nu putem întotdeauna înțelege rostul a tot ce se întâmplă.

Vă îndemn să adăugați cum se vede de la voi, înainte să începem această practică, pe parcurs și mai încolo. Nu îndrăznesc să scriu ‘după ce terminăm’ pentru că nu știu în ce măsură se termină.Îmi amintesc însă o mărturie a unui practicant, pe care am regăsit-o și o redau mai jos, pentru că mi se pare destul de realistă în termeni de estimare a duratei procesului:

“I remember the day that I realized I had finally forgiven everyone for everything. I had been doing the forgiveness practices of repeating phrases of forgiveness toward myself, toward those whom had harmed me, and toward those whom I had harmed for over 10 years at that point. It had been a long and often painful process of letting go.”

“Îmi amintesc ziua în care mi-am dat seama că iertam în sfârșit tuturor pentru toate. Făceam practicile de iertare, repetând fraze de iertare orientate către mine, către cei care mă răniseră și față de cei pe care îi rănisem de peste 10 ani în acel moment. A fost un proces lung și adesea dureros de eliberare.”

- ‘The Path of Forgiveness’/ ‘Calea iertării’ (Noah Levine)Am adus aici acest citat nu pentru a descuraja, nici pentru a seta un reper îndepărtat – ci pentru a sugera să începem cu speranță, dar și cu modestie. Să începem “mic”, fără așteptări exagerate, dar cu încredere și răbdare.

De ce trei direcții?

Pe de o parte pentru că cele trei menționate mai sus sunt cam felurile în care nu iertăm și buddhismul e caracterizat prin această abordare metodică, sistematică, de o mare simplitate și practicalitate, a tuturor temelor asupra cărora se apleacă.(Ar mai fi poate ne-iertarea față de viață, soartă, sau neiertarea față de Dumnezeu. Reflectăm poate mai târziu și la aceasta.)

Pe de altă parte, nu degeaba toate aceste trei ne-iertări se lucrează împreună. Dacă ai “rezolvat” una, ai un bun punct de pornire pentru toate.Dacă pornești cu intenția de a te ierta pe tine și ai înțelegerea mecanismelor interioare din care a fost posibilă greșeala – pur și simplu ai cheia de a înțelege foarte multe greșeli ale altora.

(Fac o paranteză aici:Ati observat că de multe ori ne exprimăm dezaprobarea, neiertarea, astfel: “Nu inteleg nicidecum” sau “Nu o să înțeleg niciodată de ce cutare a făcut asta”.

Observati unde se aseamănă dar și marea diferență între cele două formulari. Ambele arată nevoia și dorința noastră de a înțelege. În mod natural căutăm apropierea, înțelegerea.Dar diferitul și neînțelesul ne sperie iar ce ne sperie ne transformă în inamici.Ce vreau să spun este că de multe ori dacă am înțelege, am ierta mai ușor. Ori înțelegerea propriilor noastre acțiuni ne oferă o cheie excelentă pentru înțelegerea și iertarea celorlalți.

Acum despre diferențe: “nu înțeleg” lasă o poartă deschisă. “Nu o să înțeleg niciodată”, e o invitație pe care viața nu o prea ratează, de a ne pune în situația în care să înțelegem.Să îmi spuneți vă rog dacă e cineva printre noi care nu a fost forțat de viață să reconsidere o atitudine pe care o credea foarte fixă.

Pentru unii dintre noi este dificil să îi iertăm pe alții. Pentru alții dintre noi, e dificil să ne iertăm pe noi înșine.Aici ajută din nou punerea împreună a neiertărilor. Învățând să îi iertăm pe alții, vom învăța să ne iertăm și pe noi.

Unul din cei mai dragi mie învățători spirituali, Adyashanti – predă astfel iertarea și iubirea de sine: poartă-te cu tine așa cum te-ai purta cu cel mai bun prieten al tău. Ce i- ai spune prietenului tău dacă a greșit ca tine? De ce ai fi mai aspru cu tine decât cu cel mai bun prieten?

Iertarea poate să vină ca un act de grație, și este în mare măsură un act de grație, un dar pe care îl primim în inimă și care se manifestă prin inimă. Cel mai important pas de făcut este să ne deschidem în intenția sinceră de a primi darul iertării.Poate fi util însă să susținem procesul și prin înțelegerea noastră intelectuală.

Poate ajuta așadar să explorăm puțin temenii cu care operează această practică.Nu e nevoie să venim cu răspunsuri clare, fixe și finale din explorarea noastră, mai degrabă să ținem un spațiu deschis în care să lăsăm înțelegerea noastră să înflorească.

Ce este răul? Nu pretind că știu, și nici nu vă pretind să știți, doar să vă întrebați și să rămâneți deschiși.

·       -  Privind în urmă multe evenimente care mi s-au părut rele, am observat au adus pe termen lung neașteptate efecte pozitive. Chiar dacă limităm reflecția doar la faptul că am ieșit poate mai înțelepți dintr-o încercare – cred că poate aduce puțină lumină în explorarea acestui subiect delicat.

·       -  Legat de același subiect, îmi vine în amintire povestea țăranului chinez și a calului său. (https://povesti-ro.weebly.com/calul-pierdut-poveste- chinezeasca.html)

·       -  Pe de altă parte, e bine să ne reamintim că același eveniment impactează diferit oameni diferiți. În acest sens este util de reflectat asupra atitudinii noastre, care în timp se poate schimba.

- O să amintesc aici și că există un nivel de înțelegere foarte profund care dezleagă toate nodurile iertării (deși nu întotdeauna coboară imediat la toate nivelurile ființei): înțelegerea că nu este nimic de iertat. Dacă simțiți să explorăm această perspectivă, putem să reflectăm împreună asupra ei în altă sesiune.

Atenție mare, să nu folosim însă această relativizare a răului ca scuză pentru diverse acțiuni mai puțin aliniate (era să scriu ‘măgării’ dar am mai nuanțat) pe care am putea fi înclinați vreodată să le facem :P.

De ce nu iertăm? De ce păstrăm amintirea răului? Cu ce ajută neiertarea?

Memorarea evenimentelor pe care le percepem ca negative este modul inteligenței de a ne proteja. Și animalele au această memorie, și oamenii - și o folosim împreună pentru supraviețuire, învățând să recunoaștem și să ne ferim de pericole.Ultima întrebare (“cu ce ajută să nu iertăm?) – o las deschisă pentru contemplare. Tot pentru contemplare aș adăuga invitația de a explora cum se simte în corp neiertarea.

Un alt aspect asupra căruia putem să ne aplecăm este ferirea excesivă de (ceea ce interpretăm ca) rău, de suferință – “nu vreau să mai trec prin ce am trecut”. Poate ajuta un pic de relaxare aici. Pentru că probabil vom mai trece prin ce am trecut de câte ori va fi nevoie. Și rezistența noastră nu doar că nu ajută cu nimic, ba dimpotrivă.

Revenind la practica iertării și la elementele cu care operăm în cadrul ei - ce mi se pare mie extraordinar, briliant, la această practică?Prima cheie a acestei meditații a iertării constă în recunoașterea limitelor și acceptarea lor: “to the extent I am capable now” / “atât cât îmi este în putere acum”. Pe de o parte ceea ce dorim nu este o iertare artificială, mentală, forțată, pe de alta exprimăm o intenție, ne pregătim să o susținem cu străduința practicii noastre, dar nu inițiem un nou război interior, prin care să forțăm ceva care deocamdată e mai presus de puterile noastre.

A doua cheie, la fel de importantă, constă în cuvintele: “ignoranța, neînțelegerea și confuzia”, prezente în varianta extinsă a meditației.Dacă înțelegem că fiecare om, inclusiv noi, operează la nivelul de conștiință care îi este accesibil – mai avem suport pentru ne-iertare?

Aici avem din nou legătura cu învățătura creștină. Ne amintim cuvintele lui Isus pe cruce – “iartă-i Doamne, că nu știu ce fac”.Las deschis subiectul spre împărtășirea propriilor experiențe, cunoștințe sau înțelegeri pe această temă și închei partea teoretică cu câteva tehnicalități:

1. Prima indicație ar fi că putem să dăm practicii orice formă cu care rezonăm. Putem să o rescriem într-o formă mai apropiată de sufletul nostru, putem să o ascultăm, putem să o citim, în gând sau cu voce tare, putem să o scriem repetat pe un caiet, putem să o formulăm ca pe o rugăciune.

2. Apoi, se recomandă de a nu începe cu cele mai grele neiertări, dimpotrivă. Ca să vă dau un exemplu: îmi amintesc că prima dată am adus în imagine o profesoară din liceu care nici măcar nu avea ceva personal cu mine, dar teroriza aproape întreaga clasă la orele ei. Am început prin a îmi aminti că avea o fiică, pentru care am simțit o mare compasiune pentru a fi crescut cu o așa mamă. Foarte curând am extins cu ușurință compasiunea cea mai autentică și spre limitarea din care am perceput ca funcționa profesoara.

3. Nu e nevoie și nici nu ar fi realist să rezolvăm într-o singură sesiune toate conflictele pe care le-am acumulat într-o viață. Începem și continuăm cu pași mici. Eventual ne poate ajuta să reflectăm și în alte momente de peste zi pe această temă, fără însă a extinde prea mult sau a transforma într-o obsesie. Să ne amintim că moderația, calea de mijloc, echilibrul – sunt și ele învățăturile lui Buddha.

4. În aceeași linie, atunci când ajungeți la neiertările mai grele, acordați-vă libertatea de a nu petrece prea mult timp de la început cu ele. Atingeți-le cu blândețe, răbdare și îngăduință pentru propriile emoții, fără a abandona însă.

5. O altă sugestie ar fi să vă luați timp în meditație pentru a aduce la lumină ceea ce a generat propriile noastre acțiuni care au rănit pe alții. O să observăm că foarte rar acționăm cu intenția de a face rău. De obicei majoritatea oamenilor își doresc doar să fie fericiți și se tem de /sau resping suferința.

6. Oricât de mare ar fi tentația să începem prin a observa cum s-ar aplica toate astea celor din jurul nostru, cum ar trebui să ierte x sau y (vorbesc din propria mea experiență), e bine să începem și să și rămânem în treaba noastră.

7. Pe parcursul practicii poate fi util să observăm reacțiile corpului. Iar când simțim că iertarea începe să se întâmple, recomand să observăm unde anume în corpul nostru simțim ceea ce vom simți (experiența mea a fost relaxare și deschidere dar e important cum simte fiecare). Să lăsăm experiența să coboare și să își găsească locul în claritatea mentală, în căldura și deschiderea inimii, apoi să coboare în fiecare celulă.

8. Legat strâns de punctul 7, să ne aducem aminte că iertarea nu este a minții, ci a inimii. Orice practică meditativă de vindecare și deschidere a inimii poate precede sau însoți meditația iertării.

Acestea fiind spuse, fără nici cea mai mică pretenție de a fi spus tot ce se putea spune, aici se termină treaba pentru minte.Decideți voi dacă e timpul să trecem și la treabă. În continuare am pregătit o traducere a meditației iertării, de Jack Kornfield, un învățător buddhist de la care am învățat cel mai mult pe această temă. Și mă refer în primul rând la învățătura inimii.

- Meditația iertării, de Jack Kornfield -

Pentru a practica meditația iertării, ne dăm voie să ne așezăm confortabil, permițând ochilor să se închidă. Lăsăm respirația să fie naturală și ușoară. Lăsăm corpul și mintea să se relaxeze.

Respirăm ușor în zona inimii, ne dăm voie să simțim toate barierele pe care le-am ridicat și emoțiile pe care le purtăm pentru că nu ne-am iertat - nu ne iertăm, nu îi iertăm pe ceilalți. Ne dăm voie să simțim durerea neiertării.

Apoi, respirând încet, începem să cerem iertare și să oferim iertarea, la început ascultând, mai apoi recitând noi înșine următoarele cuvinte, lăsând imaginile și sentimentele care apar să crească mai adânc pe măsură ce le repetăm.

IERTAREA DE LA CEI CĂRORA LE-AM GREȘIT: Există multe modalități prin care i-am rănit pe alții, i-am trădat sau i-am abandonat, le-am provocat suferință, cu bună știință sau fără să știu, din durerea, frica, furia, ignoranța, neînțelegerea și confuzia mea. Permitem minții să vizualizeze modurile în care noi am rănit pe alții. Vedem și simțim durerea pe care am provocat-o din propria frică și confuzie. Ne simțim propria întristare și propriul regret. Simt că în cele din urmă putem elibera această povară și putem cere iertare. Imaginați-vă fiecare amintire care încă vă împovărează inima. Și apoi fiecărei persoane care ne vine acum în minte, îi repetăm: îți cer iertare, îți cer iertare.

IERTAREA PENTRU NOI ÎNȘINE:Există multe moduri în care mi-am făcut rău. M-am trădat sau m-am abandonat de multe ori prin gând, cuvânt sau faptă, cu bună știință sau fără să știu. Lăsați-vă să vedeți modurile în care v-ați rănit sau vătămat. Imaginați-le, amintiți-vă de ele. Simțiți tristețea pe care ați purtat-o și simțiți că puteți elibera aceste poveri. Extindeți iertarea pentru fiecare dintre aceste moduri, unul câte unul. Repetați-vă: Pentru modurile în care m-am rănit prin acțiune sau inacțiune, din frică, durere, ignoranță și confuzie, îmi ofer acum o iertare deplină și din inimă. Atât cât îmi este în putere acum, mă iert pe mine, mă iert pe mine.

IERTAREA CELOR CARE NE-AU RĂNIT: Există multe moduri în care am fost rănit de alții, abuzat, trădat sau abandonat, cu bună știință sau fără să știe, prin gând, cuvânt sau faptă. Dați-vă voie să vă amintiți aceste multe moduri. Simțiți tristețea pe care ați purtat-o din acest trecut și simțiți că puteți elibera această povară a durerii extinzând iertarea când inima voastră este gata. Acum spuneți-vă: îmi amintesc acum de multe feluri în care alții m-au rănit, din frică, durere, confuzie și furie. Am purtat această durere în inimă prea mult timp. În măsura în care sunt pregătit, le ofer iertare. Celor care mi-au cauzat rău, le ofer iertarea mea. Aduceți în fața voastră imaginea persoanei care vă vine în minte: Te iert pe tine.

Dați-vă voie să repetați cu blândețe aceste trei direcții pentru iertare până când simțiți o eliberare în inima voastră. Pentru unele dureri mari, este posibil să nu simțiți imediat eliberare, ci numai povara și angoasa sau furia pe care le-ați avut. Atingeți acest lucru încet. Iertați-vă că nu sunteți gata să iertați, să eliberați și să mergeți mai departe. Iertarea nu poate fi forțată; nu poate fi un act artificial. Pur și simplu continuați practica și lăsați cuvintele și imaginile să funcționeze treptat în felul lor. În timp, puteți face meditația iertării o parte regulată a vieții voastre, eliberând trecutul și deschizându-vă inima către fiecare nou moment cu o bunătate înțeleaptă și iubitoare.